Bucureștenii au fost chemaţi din nou, miercuri, în Piaţa Universităţii, după mitingul de protest care a avut loc marţi seară la care au participat aproximativ 25.000 de oameni şi în urma căruia au demisionat premierul Victor Ponta şi primarul sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, arată Mediafax.

Anunţul privind mitingul de miercuri seară, programat începând cu ora 18.00 la fântâna din zona Universităţii, a fost făcut tot pe pagina de Facebook ”Demisia Piedone, subordonaţilor lui şi tuturor celor răspunzători”, unde a fost organizat şi protestul de marţi seară.

Interesant este însă faptul că, între timp, numele evenimentului a fost schimbat în „Schimbare și dreptate”.

„Vă anunţ că ieşirile în stradă vor avea loc în continuare. Primul pas a fost realizat. Acum, ca să putem obţine ceea ce ne dorim cu adevărat trebuie să mergem la Palatul Cotroceni să cerem un guvern bazat pe oameni specializati, nu politici! Pentru ca altfel în locul lor vor venii alţii mai răi sau nu decât proaspeţii demisionaţi. Vrem cu toţii la conducerea acestei ţări oameni cu pregătiri, cu idei, oameni inovatori, nu nise foşti securişti şi comunişti care trag cu dintii de scaune şi de bani! Lupta spre normalitate continuă!”, a scris unul dintre iniţiatorii protestului.

Pagina respectivă de Facebook este plină de mesaje şi comentarii generate de anunțul premierului Victor Ponta, de depunere a mandatului Guvernului, dar și de demisia primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

După cele trei zile de doliu național, după un marș al tăcerii în memoria victimelor de la Colectiv, oamenii au ieșit în stradă pentru a-și exprima revolta. Peste 25.000 de persoane au manifestat animate de același gând: dușmanul comun – corupția, iar schimbarea trebuie să aibă loc de acum.

Protestul care a început marți seară în Piața Universității a fost anunțat luni pe Facebook, cu mesajul „Demisia Piedone, subordonaților lui și tuturor celor răspunzători” și „Să nu mai lăsăm oamenii să fie sacrificați în numele șpăgii!”.

Pagina evenimentului este atât de activă, încât utilizatorii au organizat și un exit-poll, prin care arată care sunt principalele schimbări pe care le vor. „Deblocarea tuturor anchetelor penale care ii vizeaza pe parlamentari”, „Tehnocrati (pana la organizarea alegerilor)” și „Dizolvarea CNA si refacerea sa cu oameni credibili, integri” sunt principalele propuneri pe care le susțin cei care vor ieși în stradă.

Zeci bistrițenii au ieșit în stradă, la Beclean doar câțiva inși

Și în județul Bistrița-Năsăud, oamenii au ieșit în stradă, în semn de solidaritate cu manifestarea națională, de mobilizare împotriva corupției. Sute de oameni au protestat în municipiul Bistrița, iar câțiva au ieșit în stradă și la Beclean.

Dacă bistrițenii s-au strâns în număr mare și au cântat împreună Imnul Național în fața Prefecturii, la Beclean mai mulți tineri s-au strâns lângă statuia lui Mihai Eminescu, ca să aducă un omagiu tinerilor care și-au pierdut viața în Clubul Colectiv.

 Sursa foto:  FB VASILE HERTELY