Un tânăr din Beclean a fost selectat să facă parte din Consiliul Tinerilor din România. Este vorba despre Alexandru Ignatiuc, sau Alex, cum îi spun prietenii, unul dintre cei mai activi tineri din urbea de pe Someș. 

La doar 16 ani, Alex a participat la organizarea a numeroase activități de voluntariat, participând activ la strângerea de fonduri pentru Alex Toma, sau Tibi din Uriu.

Tânărul a ajuns în Consiliul Tineretului din România (CTR) în urma unei sesiuni de recrutare în rândul tinerilor care s-a desfășurat în perioada 25 mai – 19 iunie.

„Pentru a aplica, tinerii au trebuit să completeze un formular publicat pe site-ul CTR, în care să menționeze studiile și experiența ce îi recomandă pentru un post în cadrul organizației. În a doua fază, tinerii selectați au acordat un interviu exprimându-și opiniile și cunoștințele față de programele, problemele identificate și metoda de soluționare a acestora în Strategia Națională de Tineret 2014- 2020. Într-o ultimă fază a interviului, tinerii rămași în cursă au trebuit să se documenteze cu privire la diferite teme de interes național, iar apoi să își expună opinia. Ignatiuc Alexandru este unul dintre candidații care au trecut de toate cele 3 probe și a reușit să ocupe un loc în Consiliul Tineretului din România la Departamentul pentru Politici de Tineret, pentru care a optat”, se explică pe rețeaua de socializare Facebook modul în care Alex a reușit performanța de a face parte din CTR.

„Sunt foarte fericit și entuziasmat de reușita mea. În momentul în care mi-am trimis cererea, mi-am promis că voi face tot posibilul și îmi voi da toată străduința pentru proiectele CTR-ului. La fel îmi doresc să fiu vocea generației mele, și împreună cu colegii mei să construim o țară așa cum ar trebui să fie”, a transmis Alexandru Ignatiuc.