Trei persoane au fost rănite după ce un Matiz și o Alfa Romeo s-au ciocnit frontal! Accidentul grav s-a produs în localitatea Rusu de Sus, județul Bistrița-Năsăud, după ce șoferul Matizului, un tânăr de 21 de ani, ar fi pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens izbind din plin autoturismul Alfa Romeo, condus de o șoferiță în vârstă de 30 de ani.
Impactul a fost atât de puternic, încât Matizul a fost aruncat într-o râpă de pe marginea drumului, iar șoferul Matizului a rămas încarcerat. La fața locului s-au deplasat imediat mai multe echipaje SMURD, pompierii militari de la Descarcerare, dar și polițiști.
„Un bărbat în vârstă de 21 de ani din Rusu de Sus, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 172A, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un aututurism condus regulamentar din sens opus de o femeie de 30 de ani din Nușeni. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a trei persoane: ambii șoferi și un pasager care se afla în mașina condusă de femeie”, a precizat pentru Știri din Beclean agentul principal de poliție Mina Resteman, purtătorul de cuvânt al IPJ BN
Tânărul încarcerat a fost scos din autoturism de către martorii accidentului, înainte ca salvatorii să apară în zonă. El a fost transportat la spitalul din Bistrița pentru îngrijiri medicale, suferind mai multe leziuni grave. Starea sa este stabilă. Celelalte doua persoane implicate in accident, șoferita si un pasager, au scăpat cu răni ușoare.
Șoferii au fost testați cu etilotestul, iar oamenii legii au constatat ca niciunul nu a consumat alcool. Cercetările continuă pentru a se stabili toate împrejurările in care s-a produs accidentul grav.
Comentarii recente