Accident deosebit de grav duminică seara la Șintereag, chiar la intrarea în localitate, în apropiere de intersecția cu drumul care duce spre Lechința!

Un BMW în care se aflau trei tineri a intrat din plin într-un TIR încărcat cu lemne! Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul a rămas blocat în partea din spate a trailer-ului plin cu material lemnos. Totul s-a petrecut în jurul orei 23.00.

Pompierii militari de la Descarcerare au ajuns imediat la fața locului și au început toate manevrele pentru a-i scoate pe pasageri dintre fiarele contorsionate, șoferul fiind găsit în afara mașinii. El a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, stabilizat și transportat la UPU SMURD Bistrița.

Salvatorii au depus toate eforturile pentru a-i extrage în viață din mașina accidentată, în condiții de maximă siguranță. Din păcate, rănile suferite le-au fost fatale celor doi tineri.

„Din păcate, victimele încarcerate prezentau leziuni incompatibile cu viața. Intervenția pentru extragerea lor a fost dificilă, autoturismul era intrat aproape în totalitate sub remorca autotrenului și existau scurgeri de combustibil. Riscul producerii unui incendiu sau a unei deflagrații a fost îndepărtat de pompierii militari, ulteriori aceștia au îndepărtat elemente de caroserie și o parte din încărcătură pentru a scoate victimele”, a precizat plt. maj. Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BN.

Cei trei tineri ar fi din Șieu Odorhei și se îndreptau cel mai probabil spre casă. Deocamdată nu se știu motivele pentru care s-a produs accidentul mortal, însă oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă pe numele șoferului BMW-ului.

Cercetările continuă pentru a afla toate împrejurările producerii tragediei.

ACTUALIZARE – Tinerii care au murit se numesc Vasile Jucan (22 de ani) şi Daniel Chira (23 de ani), iar șoferul se numește Daniel Neamţu (38 de ani).

Starea șoferului este în continuare gravă, el suferind mai multe traumatisme în urma accidentului.

Potrivit presei, bărbatul ar fi urcat băut la volan, alcoolemia lui fiind de de 0,47 de mg/l.

Vă amintim, tot la Șintereag și tot duminică seara, trei fetițe au fost accidentate grav de către șoferul unui autoturism care circula se pare cu viteză. Toate fetițele au ajuns la spital, dintre ele, una în stare critică.