Beclenarii care vor să-i dea Moșului (și nu numai lui) câteva idei bune de cadouri sunt invitați să treacă pragul magazinului Alecom Beclean!

Acolo se pot găsi o sumedenie de produse potrivite tuturor vârstelor, gusturilor și la prețuri accesibile.

De la seturi pentru toate vârstele la cosmetice, de la ceasuri la parfumuri de firmă, sau de la genți la gablonțuri sau chiar electronice mici, pe toate le pot găsi doritorii la Alecom Beclean, magazinul situat în centrul orașului, în clădirea Galant (chiar lângă Eurosistem).

Așadar, se pot cumpăra parfumuri de firmă, Seturi Cadou pentru adulți, ceasuri, genți, electronice mici (placă întins parul, ondulator, aparat de tuns sau bărbierit, uscător de par, diverse gablonțuri, cosmetice de diferite mărci, și, nu în ultimul rând seturi cadou cu jucării pentru copii.

Dintre parfumurile de brand, enumerăm: Paco Rabanne, Lacoste, Chanel, Hugo Boss, Calvin Klein, Lancôme, Armani, Gucci.

Dintre cosmeticele de top, se numără: Maybelline, Max Factor, Catrice, Golden Rose,  Miss Sporty, Rimmel, Farmasi.

Magazinul este deschis în fiecare zi de luni până vineri între orele 8.30 și 19.00, sâmbăta de la 9.00 la 16.00, iar duminica este închis.