Știți în filmele cu americani când se organizează câte o nuntă și apare persoana responsabilă de aranjamentul florilor, care automat vine cu ideile bune care inspiră pe toată lumea?

Vă vine să credeți sau nu, există în Beclean o persoană care face asta pentru clienții săi: creează aranjamente florale personalizate pentru toți mirii și întodeauna s-a remarcat prin felul aparte prin care reușește să capteze atenția și aprecierea tuturor cu florile sale deosebite.

Este vorba despre Andrei Bindea, proprietarul Florăriei Andora.

L-am cunoscut pe Andrei de mult timp și i-am admirat mereu lucrările pe care le postează frecvent pe pagina de Facebook dedicată Florăriei Andora sau pe Andora decorațiuni.

Am înțeles că a intrat în branșa decoratorilor de săli de nunți de peste zece ani de zile. De atunci și până acum a reușit să-și creeze un renume în Beclean în sensul că este cel mai bun când vine vorba de decorațiuni cu flori, și nu numai. Am vrut să-i aflăm secretul.

„Nu știu dacă e sau nu acesta secretul reușitei, dar îmi place să discut cu fiecare dintre clienții mei în așa fel încât să îi cunosc mai bine, să-mi dau seama ce fel de flori li se potrivesc lor cel mai bine”, a spus Andrei Bindea pentru Știri din Beclean.

Oricum, toată lumea știe că Andrei de la Florăria Andora „face frumos”, cum zic beclenarii. Puțini știu însă că pe lângă frumos, este și accesibil din punct de vedere financiar oricărui buzunar.

„Încercăm să obținem un efect deosebit cu aranjamentele noastre, indiferent de bugetul clientului. Odată ce ne-au ales pentru cel mai frumos eveniment al vieții lor noi ne asigurăm că din punct de vedere al aranjamentelor vor avea cele mai frumoase flori”, a mai adăugat Andrei Bindea.

Mai bine zis, Floraria Andora este acea florărie care reușește să creeze aranjamente de nuntă cu efect „wow” cu orice buget ar avea clientul.

Cum Andrei Bindea se inspiră de la mai marii designeri florari de peste Ocean sau din Europa, este clar că aranjamentele sale au ceva aparte.

Dacă doriți să colaborați pentru cel mai frumos eveniment din viața voastră, puteți să-l contactați pe Andrei Bindea la numărul de telefon (0740) 588 661 sau pe Facebook prin mesaj privat la una dintre paginile menționate mai sus. De asemenea, puteți merge personal la sediul Florăriei Andora din Beclean, pe strada Piața Libertății numărul 17, chiar lângă Terasa Parc.

Deviza Florăriei Andora este: „Aceleași flori… altfel de aranjamente!”