Orașul Beclean se află în această perioadă în plin proces de modernizare pe mai multe planuri.

Cel puțin asta au subliniat reprezentanții Primăriei Beclean, joi, în cadrul evenimentului “Administrație pentru comunitate”, în care s-au prezentat cele mai importante proiecte pentru oraș.

Blocul ANL pentru specialiștii din sănătate, reabilitarea și modernizarea școlii din Coldău, reabilitarea și modernizarea școlii din Figa, construcția podului peste Meleș în Rusu de Jos, asfaltarea aleilor din cartierul Podirei, construcția unii bloc de locuințe sociale, construcția sediului Judecătoriei Beclean, realizarea traseului turistic Rusu de Jos – Băile Figa, modernizarea terenurilor de sport la Școala Generală “Grigore Silași” și la Agricol, precum și extinderea și reabilitarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare, sunt cele zece proiecte “pentru oraș” aflate în derulare în această perioadă.

Din motive tehnice, construcția la blocul ANL s-au oprit deocamdată, constructorul întâmpinând câteva probleme care au determinat încetinirea lucrărilor.

În rest, celelalte proiecte sunt în faze de lucru, inclusiv la partea de documentație și se așteaptă să fie gata în cel mult doi ani de zile.