Toamna vine cu vești bune pentru beclenarii care visează drumuri „ca-n palmă” peste tot în oraș! Străzile Ion Creangă, Lucian Blaga, Someșului și Parcului intră într-un program amplu de asfaltare în această toamnă. 

Potrivit unui comunicat de presă remis redacției Știri din Beclean, Primăria a anunțat care sunt toate străzile care vor intra programul de asfaltare propus în perioada imediat următoare.

Și mai important este faptul că finanțarea lucrărilor importante vine de la Consiliul Județean, iar termenul de finalizare este sfârșitul anului 2015.

„În această toamnă, administraţia locală beclenară a reluat programul de reabilitare şi modernizare prin asfaltare a infrastructurii stradale din oraş. Lucrările prevăzute să fie realizate până la sfârşitul acestui an cuprind strada Ion Creangă, care face legătura între Drumul Naţional 17 şi Drumul Judeţean 172F – lucrare realizată cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bistriţa – Năsăud, strada Lucian Blaga – cu finanţare tot de la Consiliul Judeţean, precum şi străzile Someşului şi Parcului”, se precizează în comunicatul citat.

Potrivit aceleiași surse, tot în această toamnă, va fi asfaltat şi ultimul tronson de stradă principală la Coldău, făcându-se legătura completă cu DN 17.

Cât despre planurile de anul viitor, din primăvară se va turna asfaltul pe capetele de străzi rămase „restante”.

„În continuarea programului local de modernizare al străzilor beclenare, în primăvara anului viitor este prevazută turnarea asfatului pe capetele de străzi rămase nesfaltate până acum, realizându-se mai multe joncţiuni stradale. Este vorba de strada Liviu Rebreanu – strada Morii (zona autogării), strada Horea – strada Codrului, strada Cloşca, strada Dobrogeanu-Gherea, strada George Coşbuc (Oşteze) şi legătura între strada Petru Maior şi strada Nicolae Bălcescu”, se mai arată în comunicatul transmis de Primăria Beclean.