Administrația locală va construi trei variante de ocolire a centrului orașului Beclean cu ajutorul proiectului de îmbunătățire a mobilității urbane numit generic „Drumul Gării din Beclean”.
Potrivit reprezentanților Primăriei Beclean, „Îmbunătăţirea mobilităţii urbane a oraşului Beclean” este un proiect esenţial pentru fluidizarea traficului local.
„Odată cu creşterea numărului de autoturisme în oraşul Beclean, din cauza circulaţiei intense pe DN17, dar şi datorită creşterii activităţii turistice la Băile Figa, a devenit o mare problemă circulaţia în centrul oraşului. Pentru a rezolva acest inconvenient s-a promovat un proiect în vederea accesării de fonduri europene pentru amenajarea unor zone rutiere semaforizate, cu amplasarea a zece semafoare”, au precizat reprezentanții Primăriei Beclean pentru Știri din Beclean.
Iată care sunt cele trei variante de ocolire, potrivit proiectului „Drumul Gării din Beclean”:
1. la intrarea în oraş dinspre Bistriţa se va amenaja o zonă semaforizată şi va fi un traseu de ocolire al centrului oraşului, peste calea ferată spre Figa pe străzile Horea – Codrului – Gheorghe Doja şi se intră în DN17 la intersecţia cu Rusu de Jos.
2. a doua variantă de ocolire porneşte tot din zona semaforizată la intrarea în Beclean dinspre Bistriţa, urmând străzile : Crişan (pe lângă calea ferată) – Gară – Autogară, iar intrarea pe DN17 se va face pe strada Liviu Rebreanu sau prin construirea unui pod peste Meleş şi apoi pe Gheorghe Doja şi se intră în DN17 la intersecţia cu Rusu de Jos.
3. a treia variantă rutieră ocolitoare porneşte din aceeaşi zonă semaforizată, pe străzile Ion Pop Reteganul, pe lângă Dig, pe strada Petru Maior, cu posibilitatea ieşirii în DN17 pe strada Parcului şi strada Someşului.
De asemenea, fluidizarea centrului oraşului va cuprinde conform proiectului amintit ca următoarele străzi să aibă sens unic obligatoriu şi anume:
– Strada Gării- pietonală;
– Strada Morii sens unic spre autogară;
– Strada Liviu Rebreanu sens unic spreDN 17;
– Strada Petru Maior sens unic dinspre strada Ion Pop Reteganul spre strada Parcului.
Un alt punct important în reprezintă implementarea de semafoare pentru DN17, precum şi eliminarea a două treceri de pietoni: cea de la Restaurantul BACHUS, respectiv cea de la Farmacia SALIX. Celelalte treceri de pietoni – de la Catedrala Ortodoxă şi de la Primărie vor fi dirijate cu agenţi de poliţie locală zilnic între orele 8-16.
Străzile Mihail Kogălniceanu, Gheorghe Doja, Horea, Dealul Păcii şi Crişan vor face parte şi ele din poiectul de mobilitate urbană pentru fluidizarea traficului rutier ce tranzitează oraşul Beclean.
Comentarii recente