Nu mai puțin de 25 de elevi din Beclean au fost surprinși chiulind de la ore miercuri, zi în care este piață mare în oraș.
Polițiștii din Beclean i-au depistat pe elevi în cadrul unor acțiuni specifice pentru combaterea absenteismului școlar.
„La data de 2 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Beclean au organizat și desfășurat o acţiune pe linia prevenirii delincvenței juvenile și victimizării minorilor, precum și pentru combaterea absenteismului școlar. Astfel, polițiștii de ordine publică au verificat mai multe localuri și au identificat 25 elevi care nu se aflau la ore. În consecință, au fost întocmite informări către unităţile de învăţământ, în vederea luării măsurilor care se impun”, se precizează într-un comunicat al IPJ BN remis redacției Știri din Beclean.
Elevii surprinși chiulind de la ore se aleg cu absențe, iar în unele cazuri chiar și cu nota scăzută la purtare.
Sursa foto: ziare.com
Comentarii recente