Nu mai puțin de 15 elevi au fost depistați joi de oamenii legii că nu frecventau cursurile, ci se aflau în diferite cafenele sau baruri din oraș. 

„La data de 31 martie a.c., în urma unei acţiuni desfăşurate de către poliţiştii IPJ Bistriţa Năsăud şi jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, pe linia prevenirii absenteismului şcolar, a consumului de alcool şi substanţe etnobotanice, în barurile, cluburile şi internet-cafe-urile de pe raza oraşului Beclean, au fost depistaţi 15 elevi care nu frecventau cursurile”, se precizează într-un comunicat al IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, elevii au fost predaţi unităţilor de învăţământ din care provin în vederea luării împotriva lor a măsurilor disciplinare ce se impun.