Centura Becleanului a fost pusă pe agenda Ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Șeful de la Transporturi, alături de o echipă din Minister, a fost marți la Beclean pentru a vedea cu ochii săi necesitatea unei centuri ocolitoare a orașului Beclean.

Aflat într-o vizită de lucru în județul Bistrița-Năsăud, ministrul Cuc a acceptat invitația primarului Nicolae Moldovan de a analiza la fața locului oportunitatea unui drum ocolitor al orașului de pe Someș. Vă amintim că același subiect a fost abordat și la vizita precedentă a ministrului Transporturilor în Beclean, în luna aprilie, când a făcut parte din echipa Grindeanu. Atunci însă, nu a fost vorba de o vizită în teren.

La întâlnirea de marți, 1 august, au participat și senatorul Ioan Deneș, viceprimarul Ștefan Mathe, directorul Direcției de Gospodărire Comunală Beclean George Pop, precum și directorul Spitalului Orășenesc Beclean, Bogdan Tușa.

Cu toții și-au dat întâlnire la intrare în Beclean, la intersecția care duce spre Balastieră, locul pe unde ar urma să treacă centura ocolitoare a Becleanului. Potrivit unor surse din Primărie, pe acolo ar urma să fie construit un viaduct.

În urma vizitei de marți, „ministrul a promis că va face tot ce îi stă în putință pentru ca proiectul centurii ocolitoare a Becleanului să fie demarat de urgență, aglomerația din oraș impunând acest lucru”, se arată într-o postare pe Facebook a primarului Nicolae Moldovan.

Cine este ministrul Răzvan Alexandru Cuc?

Razvan Alexandru Cuc are 33 de ani, provine din Giurgiu și este ministru al Transporturilor în Guvernul Tudose. Cuc a ocupat aceeași funcție și în guvernul condus de Sorin Grindeanu.

Razvan Alexandru Cuc a fost secretar de stat la Transporturi, numit in octombrie 2015 de catre Victor Ponta. Cuc a fost dat afara de la Transporturi in mai 2016 de catre premierul Ciolos dupa ce acesta ar fi participat la un miting electoral PSD in Giurgiu, arată Hotnews.