Clubul Sportiv de Lupte Libere Beclean, condus de instructorul Vasile Goncear, a fost inaugurat vineri!

Numeroși copii s-au înscris deja la cursuri, iar activitatea clubului a început cu dreptul în Sala de Sport a Colegiului Național „Petru Rareș” în prezența părinților, dar și a reprezentanților administrației locale.

„Prezenta mea aici s-a datorat pe de o parte faptului ca sunt si eu implicat in acest proiect, respectiv ofer consultanta gratuita pentru crearea cadrului legal pentru functionarea acestui club sportiv iar pe de alta parte datorita rolului important pe care eu consider ca il are sportul intr-o comunitate prin functiile sale sociale, educationale si culturale si care contribuie intens la dezvoltarea tinerilor in plan fizic, psihic si social!
Succes dragi copii si domnule antrenor! Va doresc cat mai multe medalii!”, a transmis juristul Caius Cârcu, care este și consilier local.

Mai multe detalii despre înscrierea la Clubul de Lupte Libere Beclean se pot obține de pe pagina de Facebook Vasile Goncear sau la numărul de telefon 0733 353 881.

Programul de antrenament a fost stabilit pentru zilele de marți, joi și vineri, în sala de sport a Colegiului Național „Petru Rareș” Beclean, de la ora 16.00 la ora 18.00. Se pot înscrie la inițierea în lupte libere copiii care au împlinit vârsta de șase ani, iar cei care participă la fiecare antrenament sunt scutiți de taxă.