Partenerii au format așadar grupuri de lucru tematice în care au avut discuții constructive cu privire la punctele forte și punctele slabe în cadrul domeniului corespunzător grupului de lucru, au putut identifica împreună nevoile fiecărui domeniu, în mod participativ. Bineînțeles, au fost identificate obiectivele și prioritățile în domeniu, precum si acțiunile pentru potențiale proiecte. Astfel, s-a putut dezvolta analiza-diagnostic ce stă la baza analizei SWOT din SDL.
În fiecare grup de lucru s-a menționat importanța proiectului „Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locala 2023-2027 a Asociației Parteneriat Gal Ținutul Haiducilor” Sub-Măsura 19.1 al cărui beneficiar este Asociația PARTENERIAT GAL ȚINUTUL HAIDUCILOR prin Decizia de finanțare: D19100000012360600183 aferent Programului Național de Dezvoltare Rurală care vizează perioada de programare 2023-2027, Măsura 19 – Sprijin pentru dezvoltare locală LEADER, precum si activitățile acestui proiect, cu accent pe concluziile din cadrul întâlnirilor din UAT-uri reprezentative avute anterior în teritoriul GAL Ținutul Haiducilor: importanța colaborării și cooperării între diferitele entități pentru a atinge obiectivele strategice, necesitatea continuării dialogului și consultărilor pe parcursul implementării Strategiei, exprimându-se angajamentul față de un proces de dezvoltare locală durabilă și incluzivă în spiritul temei „Inspirație. Inovare. Incluziune”, precum si intervențiile abordate prin SDL 2023-2027: Dezvoltarea formelor asociative, Promovarea și conservarea patrimoniului, Inovarea prin conceptul Smart Village, Dezvoltarea infrastructurii locale, Înființarea de START-UP-uri non-agricole, Consolidarea infrastructurii turistice, Schimb de bune practici și cooperare între comunități, Servicii sociale pentru populație, Promovarea integrării sociale.
Comentarii recente