Nu mai puțin de 21 de formații din județele Satu Mare, Sălaj, Suceava, Cluj, Bistrița-Năsăud vor participa la concursul național de dans “Dialogul talentelor” (ediția a VII-a), organizat de Clubul Copiilor Beclean. Festivalul va avea loc sâmbătă, 2 aprilie 2016, de la ora 10.00, în sala de sport a Școlii Gimnaziale “Grigore Silași”, situată pe strada Petru Maior la numărul 8.

Potrivit Rasunetul, un număr de 69 de copii de toate vârstele, de la preșcolari până la elevi de clasa a XII-a, pregătiți la Cluburi și școli din Carei, Medieșu Aurit, Cehu Silvaniei, Dumbrăveni, Vatra Dornei, Gura Humorului, Dej, Gherla, Câmpia Turzii, Turda, Bistrița, Sângeorz-Băi, Maieru, Mărișelu, Năsăud, Beclean, vor aborda diferite genuri: majorete, dans clasic, modern, contemporan, de societate, de caracter, sportiv, cu temă, street dance, aerobic, dans popular stilizat, fantezie coregrafică, hip-hop.

Evaluarea îi va aparține unui juriu format din: președinte prof. dr. Aurelia Dan (Inspectoratul Școlar Județean), coregraf Anamaria Antal, prof. Mariana Moldovan Harosa, prof. Dorina Arpăștean (Școala Gimnazială “Grigore Silași” Beclean), prof. Carmen Deiac (director Clubul Copiilor Beclean).