O copilă a pus pe jar poliția, după ce le-a spus părinților săi că a fost agresată pe stradă, iar cineva i-ar fi furat telefonul mobil! În realitate, copila și-a stricat mobilul, scăpându-l pe jos, iar de frica părinților, a mințit pe toată lumea.

Incidentul s-a petrecut joi în orașul Năsăud din județul Bistrița-Năsăud. Fetița în vârstă de 12 ani le-a mărturisit părinților ei că o altă copilă i-ar fi smuls telefonul din mână.

Părinții au anunțat imediat Poliția, iar nu mare le-a fost mirarea oamenilor legii să afle că, în realitate, lucrurile s-au petrecut altfel.

„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că minora, în timp ce se deplasa spre locuinţă, şi-a scăpat telefonul mobil pe care-l avea asupra sa, acesta defectându-se.Întrucât i-a fost frică că va fi certată de părinţi, minora a ascuns telefonul într-o anexă şi le-a mărturisit acestora faptul că telefonul i-ar fi fost smuls din mână de o altă minoră, identificată ulterior de poliţişti, cu care aceasta se afla în relaţii conflictuale”, se precizează în comunicatul IPJ BN, remis Vocea Transilvaniei.

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud nu a menționat însă dacă s-au luat sancțiuni împotriva fetiței, dar, cel mai probabil, aceasta s-a ales doar cu o mustrare din partea părinților pentru minciuna sa.