Stațiunea balneară Băile Figa este vizitată de un număr mare de turiști chiar și în timpul săptămânii, nu doar în weekend-uri, când prin tradiție se înregistrează chiar și 8.000 de vizitatori pe zi.

Miercuri de exemplu, aproape 3.500 de turiști au pășit pragul stațiunii Băile Figa. Potrivit directorului Direcției de Gospodărire Comunală Beclean, George Pop, au fost peste 3.000 de plătitori de bilete, din diferite județe.

„Turiștii vin aici cam de peste tot. Avem turiști din Cluj, Mureș, Botoșani, Suceava, Maramureș, Iași, Sibiu sau chiar din Brăila. Am stat de vorbă cu persoane din toată țara, care susțin că vin la Băile Figa deja pentru a doua sau a treia oară și le recomandă și altora să ne viziteze. Oamenii sunt uimiți de calitatea bună a serviciilor, la prețuri foarte accesibile”, a spus pentru Știri din Beclean directorul George Pop.

Interesant este faptul că, în ciuda miilor de persoane care se află zilnic la Băile Figa, nu s-a înregistrat până acum niciun incident negativ, menit să atragă atenția autorităților. Sigur, este lesne de înțeles faptul că turiștii sunt sfătuiți să nu-și lase bunurile nesupravegheate, iar cei care utilizează piscinele trebuie să știe să înoate, iar minorii să fie supravegheați de către părinții lor.

Iată câteva imagini surprinse miercuri, 12 august 2015, la Băile Figa, în jurul orei 16.30:

Vă amintim faptul că stațiunea se află la o distanță mică de orașul Beclean, iar accesul la Băile Figa se face pe DN 17. Informații despre cazare puteți găsi pe cazarebailefiga.ro.

Citește și: Cum arată Băile Figa văzute de sus. Filmulețul de prezentare IMPRESIONANT – VIDEO

Legat de tarife, acestea au fost stabilite astfel:

1. Taxa de intrare în Parcul balnear Copii sub 7 ani acces gratuit 10 lei / brăţară

2. Taxa de intrare în interiorul complexului 10 lei / brăţară

3. Taxa pentru terenul de fotbal 30 lei /oră – extrasezon (în sezon se amenajează zonă de plajă cu şezlonguri)

4. Taxa pentru terenul de tenis 10 lei / oră

5. Taxa pentru şezlong în exterior 2 lei/ zi

6. Taxa pentru jacuzzi 2 lei / 20 min.

7. Taxa pentru saună 2 lei / 20 min.

8. Taxa pentru fitness 2 lei / oră

9. Masaj /Contract de colaborare cu un specialist 15 lei / 30 min

10. Abonament intrare 50 lei / lună dacă au avut încheiate abonamente în extrasezon inclusiv luna aprilie

11. Taxa de acces utilizare tobogane „AquaLand” 10 lei / brăţară *

12. Taxa pentru şezlong zona (teren de fotbal) 5 lei/ zi

Important de știut faptul că pentru accesul la tobogane se va face dovada deţinerii a două brăţări: una de intrare în incinta Parcului Balnear şi una pentru accesul la tobogane.