„Căsuța Mariei” din Corabia a prins viață! Voluntarii au reușit să finalizeze zilele trecute casa mult visată a fetiței din localitatea Corabia, a cărei singură dorință era să aibă un birou al ei unde să poată învăța.
Beclenara Mihaela Săliștean este cea care a reușit să pună totul la cale pentru micuța Maria și mama ei, femeia care din cauza problemelor de sănătate nu a putut să îi ofere copilei condițiile decente de care avea nevoie acasă.
Impresionați de cazul celor două au fost numeroși voluntari din Beclean mai ales, care nu au ezitat și au oferit atât bani cât și mână de lucru, astfel încât la cinci luni de la inițierea renovării, casa din Corabia a fost finalizată la exterior, ultimele retușuri la interior fiind făcute zilele acestea.
„Dragii mei …asa arata fericirea, asa arata un vis devenit realitate, asa arata voluntarii care astazi (n.r. joi) au finalizat exteriorul casutei Mariei!!! Acesti oameni minunati si-au rupt o zi din activitatilor lor pentru fericirea Mariei! Multumesc din suflet d lui si prietenului nostru Braicu Bossu care impreuna cu echipa lui sa tinut de promisiune si a dat culoare casutei!!!
Multumesc de asemenea prietenului nostru de la Ruş, Cristi Thodt care va achita singur toate materialele necesare exteriorului (lavabila, culoare si amorsa!!)
Multumesc din suflet inca o data tuturor care au fost si sunt in continuare alaturi de campania noastra !!!!
Mai mult decat atat acesti minunati baieti au crepat si aranjat inclusiv lemnele pentru casuta Mariei!!!Cuvintele nu si mai au rostul …faptele vorbesc!Dupa mai bine de 5 luni de munca dragii mei ,acesta este rezultatul!!! Cu ajutorul lui d zeu casuta de la Corabia a prins viata, Maria are camera ei cu birou si cu lampa, baie, bucatarie asa cum si a dorit si asta datorita voua celor care ne ati sustinut si a ti avut incredere in mine, in noi toti cei implicati in mod direct in reconstruirea casutei !! Sunteti foarte multi cei care ne ati fost alaturi, de aceea am incercat sa va etichetez de fiecare data cand am primit ajutorul vostru tocmai pentru a nu scapa pe nimeni (mai putin anonimii😊)!! Nu pot decat sa va multumesc din suflet pentru donatii ,pentru sfaturi ,pentru toate contributiile fiecaruia !!! Ce a mai ramas inauntru sunt mici finisari plus instalarea sanitarelor care se va face chiar maine 😊!!! Bunul d zeu sa va rasplateasca inzecit fiecaruia, fiti binecuvântati ca ati putut fi de ajutor acestor doua suflete care nu au pe nimeni inafara de d zeu!”, este mesajul de suflet pe care Mihaela Săliștean l-a transmis prin intermediul grupului de Facebook „Dar din dar se face Rai Beclean”.
Cei care doresc să le ajute în continuare pe micuța Maria și pe mama ei bolnavă pot lua legătura cu Mihaela Săliștean în grupul mai sus menționat.
Comentarii recente