Stația de Epurare de la Beclean a fost modernizată cu 4,7 milioane de euro!

Cu șase stații de pompare și numeroase colectoare de transfer a apei uzate, dar și cu un sistem informatic performant, Stația de Epurare din Beclean a fost inaugurată marți, în prezența autorităților locale și județene.

Este un moment istoric pentru Beclean, este o investiție pe care am așteptat-o ani de zile! Mă bucur că am reușit să atragem parteneri de nădejde, puternici la Beclean, care să ne ajute să ne dezvoltăm orașul. Sunt sigur că beclenarii sunt foarte mulțumiți de faptul că această investiție la Stația de Epurare s-a finalizat. A fost cel mai mare proiect care s-a realizat pentru Beclean în ultimii ani, iar asta mă bucură”, a precizat primarul Becleanului, Nicolae Moldovan

„Mă bucur că de această investiție recepționată astăzi vor beneficia direct aproximativ 20.000 de locuitori din comunele din aval de Beclean. Vreau să felicit constructorul pentru lucrările impecabile și colegii de la ADI Apă-canal și Aquabis pentru implicarea în acest proiect”, a precizat președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan

Modernizarea Stației de Epurare de la Beclean face parte din Masterplanul județean de apă și canalizare, proiect în valoare totală de 16,7 milioane de euro, derulat de Aquabis prin intermediul Fondului de Coeziune. Pe lângă Stația de Epurare de la Beclean, și Stațiile de Epurare de la Bistrița, Sângeorz-Băi și Salva au fost cuprinse în „Contractul de Lucrări numărul 2” din „Masterplanul județean de apă și canalizare”. În plus, au mai fost construite și alte nouă Stații de pompare de ape uzate în județul Bistrița-Năsăud, precum și 29 de kilometri de conducte de refulare și colectoare de transfer a apei uzate.