Exclusiv. Șoferii trebuie să știe că peste doar câteva zile la Beclean va fi control în trafic cu ajutorul camerelor de supraveghere pentru depistarea celor care nu au roviniete.

Acțiunea va fi făcută de către lucrătorii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj.

Știri din Beclean a aflat în exclusivitate faptul că în data de 9 mai, specialiștii DRDP vor acționa la Beclean și la Șieu Măgheruș, după care în următoarea zi la Cristeștii Ciceului pentru depistarea celor care nu au rovinieta valabilă, cu ajutorul camerelor de supraveghere.

Cei care sunt depistați fără rovinietă riscă amenzi usturătoare, începând de la 250 de lei. Contravenienții vor fi anunțați în maxim două luni de zile de faptul că nu au avut rovinieta plătită la zi printr-un proces verbal de constatare a contravenției.

Potrivit surselor Știri din Beclean, acest tip de control va avea loc de acum înainte lunar în zona noastră, iar la Beclean este posibil să se repete verificările peste două sau trei săptămâni.

Cum verificăm dacă avem rovinieta la zi și unde se plătește online?

Dacă doriți să verificați dacă autovehiculul dumneavoastră are rovinieta la zi puteți să verificați asta în sistemul CNAIR, aici.

Trebuie doar să introduceți numărul de înmatriculare, seria de șasiu și un cod de verificare (care apare pe pagina respectivă de internet) și veți primi un rezultat imediat.

În plus, în cazul în care doriți, puteți achita rovinieta pe site-ul oficial erovinieta, deținut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (n.r. azi se numește CNAIR, înainte era CNADNR).

Vă amintim faptul că tarifele pentru roviniete s-au modificat începând cu data de 20 ianuarie 2018, însă nu și pentru autoturisme.

Iată toate tarifele practicate, conform CNAIR: