O explozie puternică s-a produs azi-noapte într-un bloc din Bistrița, la intersecția străzilor Arțarilor cu Trandafirilor! Nouă persoane au fost rănite, printre care una grav, și zeci de apartamente au fost afectate de deflagrație.

O comisie de specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bistrița” a început să facă o evaluare la locul incidentului, miercuri dimineața.

Cum s-a petrecut totul? 

Explozia s-a produs puţin după miezul nopţii la etajul al treilea al unui bloc situat la intersecţia străzilor Arţarilor cu Trandafirilor. A fost afectată structura de rezistență a blocului cu două scări, fiecare cu 20 de apartamente, informează Timp Online.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, o persoană a fost grav rănită fiind arsă pe 70% din suprafaţa corpului. Este vorba despre tânărul de 24 de ani care locuia în apartamentul în care a avut loc explozia, care a și fost transferat la Spitalul ”Bagdasar Arseni” din București. Alte opt persoane au fost transportate la spital, fiind în afara oricărui pericol.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat pentru news.ro că printre răniţi ar exista şi un copil. El a precizat că tânărul transportat în Capitală are arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, iar un alt rănit care a rămas internat la spitalul din Bistriţa are arsuri pe 10% din corp.

Sursa foto: Timp Online