Nicolae Bănicioiu, fost Ministru al Sănătății în Guvernul Ponta, va deveni cetățean de onoare al orașului Beclean! Bănicioiu va primi această distincție într-o ceremonie specială organizată de Primăria Becleanului chiar de Ziua Națională a României. 

Decernarea titlului de ”Cetățean de onoare al orașului Beclean” domnului Nicolae Bănicioiu, fost Ministru al Sănătății, va avea loc marți, de la ora 16.00, în sala de ședințe a Primăriei.

„Ceremonia de decernare a titlului va avea loc în cadrul unei ședințe festive de Consiliu Local, la care vor mai participa Primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan și Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan”, se precizează într-un comunicat transmis de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud

Cine este Bănicioiu?

Social-democratul Nicolae Bănicioiu este originar din Vâlcea și este de profesie medic stomatolog. Deputat din 2004, Bănicioiu este cunoscut ca fiind un apropiat al premierului Victor Ponta din perioada în care acesta conducea organizaţia de tineret a PSD. El a fost propus să preia ca titular portofoliul Sănătăţii în Cabinetul Ponta, în 2014.

Bănicioiu a fost vicepreşedinte al TSD din 2004 şi preşedinte al TSD din 2007, preluând organizaţia de tineret a social-democraţilor de la Victor Ponta, imediat după acesta a trecut la seniori. În 2012, a candidat şi a fost ales deputat într-un colegiu din Bucureşti, iar în 21 decembrie a fost validat ministru al Tineretului şi Sportului.

În februarie 2014, după plecarea PNL de la Guvernare, Bănicioiu a preluat interimatul la Ministerul Sănătăţii, pe care l-a condus până în luna noiembrie 2015, când Guvernul Ponta și-a dat demisia.

Potrivit Mediafax, Bănicioiu are 33 de ani şi este căsătorit.