Școala din Coldău va fi reabilitată începând de săptămâna viitoare, iar cea din Figa tot în această perioadă.
Administrația publică locală a dat undă verde începerii lucrărilor în urma cărora cele două unități de învățământ din cartierele aparținătoare Becleanului vor fi complet modernizate.
„Chiar de săptămâna viitoare se renovează din temelii școala din Coldău”, a precizat edilul-șef al Becleanului printr-un comentariu pe pagina sa de Facebook, răspunzând astfel unui cetățean care l-a întrebat când se va repara grădinița de la Coldău fiindcă arată „ca pe vremea lui Ceaușescu”.
Vă amintim faptul că proiectul prin care se vor crea condiții de învățare la standarde ridicate la școala și grădinița din Coldău valorează aproximativ 600.000 de lei și este finanțat prin PNDL (n.r. Programul Național de Dezvoltare Locală) din cadrul Ministerului Dezvoltării.
Potrivit primarului Nicolae Moldovan, tot de săptămânile următoare se așteaptă începerea șantierului de lucru și la școala din satul Figa, această unitate de învățământ fiind finanțată prin același program al PNDL și valorând aproape 1,2 milioane de lei.
„Noi i-am dat constructorului undă verde, acum depinde de acesta când va începe propriu-zis lucrările”, a spus în exclusivitate pentru Știri din Beclean primarul orașului de e Someș.
Vă amintim faptul că Primăria Beclean a anunțat de curând care sunt toate prioritățile pentru oraș și toate cartierele aparținătoare în perioada 2018-2020.
Publicația online Știri din Beclean vă amintește care sunt prioritățile pentru Coldău:
– reabilitare şcoala generală – 2018
– întreţinere iluminat public – 2018, 2019, 2020
– pietruire şi întreţinere străzi – 2018, 2019, 2020
– rezervor apă V=200 mc +clorinare – 2019, 2020
– staţie de pompare Q=3 l/s – 2019, 2020
– conductă de apă DN 200 mm – 3500 m – 2019, 2020
– conductă de apă DN 125 mm – 1620 m – 2019, 2020
– conductă de apă DN 110 mm – 920 m – 2019, 2020
– conductă canalizare DN 250 mm – 7688 m – 2019, 2020
– conductă canalizare DN 200 mm – 1151 m – 2019, 2020
– conductă canalizare DN 110 mm – 885 m – 2019, 2020
– două staţii autobuze electrice – 2018, 2019
Citiți în articolul de mai jos care sunt prioritățile pentru celelalte cartiere și zone limitrofe importante pentru Beclean în perioada 2018-2020.
Comentarii recente