Atragerea sumei de 5 milioane de euro bani europeni prin proiectul de mobilitate urbană, contractarea construcției blocurilor ANL pentru medici, continuarea lucrărilor la noul sediu al Judecătoriei, sau susţinerea reparaţiilor de acoperişuri cu o macara la blocurile de locuinţe avariate de furtuna din septembrie 2017, sunt doar câteva dintre obiectivele realizate de administrația locală în anul care tocmai a trecut.

Așadar, și în anul 2017, administraţia publică locală a desfăşurat o activitate susținută având drept scop principal modernizarea permanentă a localităţii şi ridicarea continuă a standardelor de trai ale comunităţii locale.

„De asemenea, toate eforturile Primăriei oraşului Beclean şi întreaga muncă a administraţiei publice locale au fost concentrate, ca și anii trecuți, pentru îmbunătățirea și perfecționarea activităților din domeniile serviciilor specifice şi pentru progresul fără întrerupere al vieţii sociale a oraşului. Autorităţile locale au făcut, și în anul recent încheiat, toate demersurile necesare astfel ca printr-un program complex de proiecte și investiții, să continue modernizarea oraşului Beclean și transformarea sa tot mai deplină într-o importantă staţiune turistică a țării, fapt reuşit cu un succes deosebit, demonstrat prin zecile de mii de turişti care au vizitat oraşul Beclean şi Băile Figa de-a lungul anului trecut. Numeroase proiecte și obiective importante, atît în privința extinderii ofertei turistice a localităţii, cît şi pentru dezvoltarea şi modernizarea în continuare a întregii infrastructuri urbane a oraşului Beclean vor fi în lucru şi pe durata anului 2018, după cum ne asigură conducerea administraţiei publice locale”, au transmis reprezentanții Primăriei Beclean printr-un comunicat de presă remis redacției Știri din Beclean.

Iată care sunt realizările anului 2017, prezentate de sursa citată:

1. Demersuri pentru trei variante de ocolire a oraşului prin proiectul ,,Drumul Gării” – 5 milioane de euro.
2. Continuarea lucrărilor la noul sediu al Judecătoriei.
3. Contractarea lucrărilor la blocul A.N.L. pentru medici.
4. Proiectare prin Masterpanul cu fonduri europene a modernizării şi extinderii reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare în oraş.
5. Licitaţie proiect Centru multifuncţional.
6. Licitaţie proiect Centru medico – social la Băile Figa.
7. Includerea în Masterplanul naţional de turism a Centrului medical SPA de la Băile Figa.
8. Finalizarea procedurilor în vederea licitării parcării etajate.
9. Finalizarea procedurilor în vederea licitării parcării blocului A.N.L.
10. Pregătirea de noi proiecte în vederea accesării de fonduri europene nerambursabile.
11. Finalizarea lucrărilor de pavare în Parcul Central.
12. Lucrări de întreţinere la infrastructura stradală şi pietonală.
13. Lucrări de pavare în jurul şi în Satul de Vacanţă.
14. Continuarea modernizării Parcului Balnear Băile Figa.
15. Staţie de pompare canalizare în cartierul Podirei.
16. Ajutor pentru toate bisericile din oraş.
17. Susţinerea instituţiilor de învăţământ în vederea obţinerii autorizaţiilor I.S.U.
18. Contractarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare la şcoala şi grădiniţa din cartierul Figa.
19. Contractarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare la şcoala din cartierul Coldău.
20. Spaţii verzi şi amenajări florale.
21. Susţinerea activităţilor culturale şi sportive.
22. Ajutoare sociale pentru persoanele defavorizate.
23. Contractarea prin P.N.D.L. a lucrărilor de asfaltare în cartierul Podirei – 10 alei.
24. Contractarea prin P.N.D.L. a lucrărilor de asfaltare în zona de cabane Băile Figa – 5 alei.
25. Finalizarea demersurilor în vederea izolării termice a blocurilor.
26. Contractarea prin P.N.D.L. a lucrărilor de construire a unui pod peste pârâul Meleş în cartierul Rusu de Jos.
27. Organizarea ediţiei a XV – a a Zilelor Oraşului Beclean.
28. Lucrări de pietruire a drumurilor.
29. Extinderea infrastructurii turistice în oraş.
30. Acţiuni de dezinsecţie şi deratizare în oraş.
31. Susţinerea persoanelor nevoiaşe şi a pensionarilor.
32. Finalizarea lucrărilor de înlocuire a conductelor de transport gaze naturale.
33. Întreţinerea unui iluminat public modern.
34. Reparaţii acoperiş la Spitalul Orăşenesc Beclean.
35. Reparaţii acoperiş la blocuri A.N.L. şi la Casa Orăşenească de Cultură.
36. Susţinerea reparaţiilor de acoperişuri cu o macara la blocurile de locuinţe avariate de furtună.
37. Intensificarea relaţiilor externe de colaborare.
38. Acţiuni de deszăpezire în oraş.
39. Iluminat festiv cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă.
40. Focuri de artificii cu ocazia Anului Nou 2018.

Citește și: Află lista celor 40 de obiective propuse de Primăria Beclean pentru anul 2018. Ce spune primarul despre proiectele cu prioritate