Un șofer din Nușeni a fost prins băut la volan circulând prin Beclean!

Polițiștii rutieri din orașul de pe Someș l-au depistat în trafic pe bărbatul în vârstă de 44 de ani, în noaptea de 6 spre 7 iunie.

„Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,6 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează într-un comunicat al IPJ BN.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.

Semnal de alarmă pentru șoferi, în centrul Becleanului: „Nu vă urcați băuți la volan!”