Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare meteo de vreme instabilă, cu ploi însemnate cantitativ, valabilă în aproape toate regiunile, începând din această după-amiază, arată Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 octombrie, ora 15,00 – 21 octombrie, ora 15,00, vor fi ploi, mai ales averse, pe arii extinse în aproape toată ţara.

Astfel, în cursul zilei de luni, 19 octombrie şi al nopţii de luni spre marţi (19/20 octombrie), va ploua în jumătatea de nord-vest a ţării, iar începând de marţi, 20 octombrie, până la sfârşitul intervalului, aria ploilor se va deplasa spre regiunile estice.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 litri/mp, iar izolat, mai ales în nordul Olteniei, estul Moldovei şi zona de munte, 40 – 50 litri/mp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea de specialitate.