Zeci de oameni au participat în Duminica de Rusalii la Figa la „Înstruțatul Boului”, un obicei păstrat cu sfințenie de localnici din cele mai vechi timpuri și până azi.

Îmbrăcați în straie populare, tinerii satului au gonit călare pe străzile din Figa, alungând „boii” pe care fetele care sunt de măritat au trebuit să-i prindă și să-i împodobească cu multe flori.

MAI MULTE FOTOGRAFII AICI

După acest ritual, la care au fost prezenți și primarul Nicolae Moldovan, viceprimarul Ștefan Mathe, senatorul Ioan Deneș și deputatul Daniel Suciu, toată suflarea s-a adunat la Căminul Cultural. Acolo, organizatorii au pregătit un spectacol de muzică populară.

image

Ce reprezintă „Înstruțatul Boului”?

Potrivit etnologilor, „Înstruţatul boului” simbolizează „încrederea omului în triumful soarelui a cărui energie dă siguranţă belşugului şi speranţă de bunăstare”, el fiind practicat de Rusalii, zi în care şi preoţii sfinţesc şi binecuvântează ogoarele.

„Obiceiul este o perpetuare a unor ritualuri mitice din vremea dacilor care atribuiau unor forţe divine puternica revărsare de lumină, căldură şi culoare ce declanşază spre sfârşitul primăverii o fantastică explozie vegetativă care înveseleşte lumea şi sufletul omului”, a precizat un etnolog pentru Mediafax.