Forumul Tinerilor din România intentionează să formeze o echipă nouă de peste 100 de voluntari din toată țara, Ambasadori ai Dialogului Structurat cu TINErii.
Noii ambasadori vor avea responsabilitatea de a organiza consultări între tineri și autoritățile publice locale, de a pune problemele tinerilor pe agenda publică dar și de a crește nivelul de informare în rândul acestora.
„Poți de asemenea să inițiezi proiecte, ce răspund nevoilor tinerilor, având posibilitatea să primești finanțare și totodată să devi coordonator de proiecte, prin ocuparea acestui post, de AMBASADOR al Dialogului zStructurat, devii o voce pentru tinerii din județul tău, o persoană de încredere pentru tinerii ce vor să se implice alături de tine”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Forumul tinerilor din România.
Cei care doresc să se înscrie pot face asta direct de pe pagina de facebook Forumul Tinerilor din România, sau accesând formularul de aplicare pentru un post de #Ambasador.
Despre Forumul tinerilor din România
FORUMUL TINERILOR DIN ROMÂNIA este federația neguvernamentală, apartidică, non-profit, ce reprezintă peste 160 de organizații de tineret din România.
„Viziunea noastra este o lume în care tinerii își pot atinge întregul potențial, iar prin organizațiile neguvernamentale încurajăm, susținem, implicăm și reprezentăm tinerii din România”, se mai arată în comunicatul citat.
Forumul Tinerilor din România este membru activ al Grupului Național de Lucru (ce își desfășoară activitatea sub coordonarea Ministerului Tineretului și Sportului).
În 2014 a realizat prima rețea de tineri implicați activi în politicile de tineret, astfel apare „Rețeaua Națională a Ambasadorilor ai Dialogului Structurat cu TINErii”. Iar în acest sens, Forumul Tinerilor din România a organizat numeroase dezbateri cu tinerii, în toate județele țării, pentru a afla problemele reale ale acestora, urmând centralizarea soluțiilor și opiniile pe care tinerii le au cu privire la subiectele date. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, Forumul lucrează în prezent cu o echipă națională de ambasadori ai Dialogului Structurat, extinsă în peste 90% dintre județele României.
Au fost peste 50 de evenimente locale și naționale de amploare, realizate în 2016, peste 1200 de tineri implicați activ, 90 de ONG-uri partenere, 130 de experți care le-a vorbit tinerilor prezenți și peste 100 de autorități publice locale care au participat la unul sau mai multe evenimente.
Ce este Dialogul Structurat?
Dialogul Structurat este un instrument utilizat pentru ca opinia tinerilor să fie luată în considerare în momentul realizării politicilor de tineret la nivelul Uniunii Europene. Pentru a reuși acest lucru, Dialogul Structurat aduce împreună la discuții tinerii și persoanele aflate în poziții decizionale cheie. Mai mult decât atât, Dialogul Structurat implică și segmentul de consultări cu tineri și organizațiile de tineret și este implementat în cicluri de lucru de câte 18 luni, cu o tematică și o prioritate comună, divizată în 3 runde diferite de consultări.
Dialogul Structurat este, totodată, un instrument folosit pentru implicarea activă a tinerilor în dezbaterile și dialogurile politice privind agenda europeană. Este o urmare directă a Cărții Albe a Tineretului și consecință logică a Pactului European pentru Tineret. Dialogul Structurat contribuie la implementarea Planului D pentru Democrație, Dialog și Dezbatere al Comisiei Europene.
Cine se poate înscrie?
•vârsta aplicantului trebuie să fie cuprinsă între 14-35 de ani;
•județul în care activează trebuie să fie același cu cel de reședință;
•disponibilitate de implicare minim pe perioada septembrie 2017 – iunie 2019 (pe perioada trio-ului președențiilor Consiliului UE asigurate de Malta și Estonia până la finalul anului, apoi preluată de Bulgaria și Austria, urmând ca la începutul anului 2019, România să preia președenția);
Calendar aplicații:
5 iunie – promovare evenimentului și începerea înscrierilor prin formular on-line;
23 iulie – ultima zi de înscrieri (ora 23:59);
24 – 30 iulie – afișarea rezultatelor cu finaliștii;
31 iulie – 6 august -interviu „videocall” pentru a ne cunoaște (eliminatorie);
7 august – Afișarea echipelor finale de Ambsadori pe fiecare județ;
După 14 august vor fi sesiuni de formare, cunoaștere și teambuilding într-o întâlnire națională, cu o locație surpriză.
Comentarii recente