Mai mulți pescari beclenari au fost sancţionaţi de jandarmi deoarece au fost prinşi la pescuit în perioada de prohibiţie!
Jandarmii Plutonului din oraşul Beclean au făcut luni după-masa o acţiune specifică pe linie piscicolă. Aceştia au surprins în zona aflată la confluenţa râului Someş cu pârâul Meleş, în zona cunoscută ca fiind „gura Meleșului” doi bărbaţi care pescuiau, deşi ne aflăm în plină perioadă de prohibiţe.
„Jandarmii i-au informat despre prevederile legale încălcate, le-au explicat acestora că în perioada 11 aprilie – 09 iunie a.c. ne aflăm în perioada de prohibiţie şi i-au sancţionat pe Lazăr B. de 58 de ani şi Ludovic H. de 54 de ani cu câte 600 de lei amendă”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei.
Jandarmeria Bistriţa-Năsăud recomandă doritorilor practicarea acestui sport în condiţii de legalitate.
În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 23 din 2008, privind pescuitul şi acvacultura art. 59, lit.f, “pescuitul recreativ-sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie…,constituie contravenţie şi se sancţionează cu amedă de la 600 la 1.000 de lei”.
Comentarii recente