Poliția bistrițeană este cu ochii pe cămătari și valutiști! Cel puțin în această perioadă se organizează controale pe stradă pentru a verifica eventualele schimburil de valută, pe toată raza județului Bistrița-Năsăud. 

„În cadrul campaniei judeţene ‘Sărbători de iarnă în siguranţă’, demersul informativ al poliţiştilor vizează în această zi şi prevenirea infracţiunilor de schimb ilegal de valută şi cămătărie. Cetăţenii judeţului Bistriţa-Năsăud sunt solicitaţi să susţină, acţionând în consecinţă, necesitatea adoptării unei conduite europene în ceea ce priveşte schimbul valutar”, se precizează într-un comunicat al IPJ BN

Potrivit sursei citate, activitatea de schimb valutar este o activitate comercială în strânsă legătură cu piaţa financiar bancară, motiv pentru care legislaţia prevede desfăşurarea acestei activităţi doar de persoane juridice autorizate în acest sens. Necesitatea reglementării juridice ţine atât de protecţia cetăţenilor împotriva expunerii la riscuri inutile (valută falsă, înşelăciuni, abuzuri verbale şi fizice, dificultatea probării schimbului de valută în condiţiile contestării tranzacţiei, sancţiuni contravenţionale etc.), cât şi pentru evitarea ascunderii provenienţei ilicite a unor sume de bani.

Fenomenul schimbului ilegal de valută nu s-a diminuat în ultima perioadă de timp, activităţile ilegale desfăşurate de persoanele fizice vizate provocând nemulţumire agenţilor economici cărora li se face concurenţă neloială, dar şi cetăţenilor municipiului care sunt deranjaţi de prezenţa şi activităţile ilegale ale „valutiştilor”.

POLIŢIA VĂ RECOMANDĂ:

– aveţi grijă de banii dumneavoastră !
– faceţi tranzacţii cu valută numai în unităţile autorizate (bănci, case de schimb valutar, recepţii de hotel);
– nu apelaţi la ”valutişti”, aceştia acţionează fără autorizaţie, încălcând legea bancară.

Ce riscaţi dumneavoastră?

– să fiţi înşelaţi;
– să primiţi bani falşi;
– să nu primiţi echivalentul sumei tranzacţionate;
– încălcând legea, să suportaţi consecinţele (sancţionarea contravenţională şi confiscarea întregii sume în valută şi lei).