Doi tineri bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat au fost identificați de către polițiștii din Beclean.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ BN, în data de 6 martie, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat dintr-un magazin din Șintereag (înregistrat inițial cu autor necunoscut), polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au identificat doi tineri ca fiind bănuiți de comiterea faptei. Cei doi, unul în vârstă de 18 ani, iar celălat de 17 ani, sunt ambii din Șintereag.

„Cei doi sunt cercetați pentru faptul că în noaptea de 4/5 martie a.c., ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o societate comercială de pe raza localității Șintereag”, se mai arată în comunicatul citat.

Prejudiciul cauzat este în valoare totală de peste 400 lei.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă pedeapsa cu închisoarea.