Angajații Oficiului Poștal din Beclean se află joi într-un protest spontan! Nu se încasează nimic și nici nu se fac plăți, deși sediul rămâne deschis conform programului obișnuit, până la ora 19.00.
Nemulțumiți de nivelul de salarizare și de refuzul conducerii companiei de a semna contractul prin care se prevede majorarea indemnizațiilor, sindicaliștii lucrătorilor din Poșta Română au decis joi să sisteze activitatea Oficiilor Poștale din mai multe județe, printre care și Bistrița-Năsăud.
Practic, și la Beclean cei 12 angajați și-au oprit activitatea, în semn de protest față de neajunsurile din sistem. Nu se fac încasări și nici alte tipuri de munci specifice lucrătorilor poștali.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România nu acceptă sub nicio formă ca singura soluție pentru majorarea salariului să o reprezinte concedierea mai multor salariaț. Sindicaliștii spun că directorii din Poștă ar fi obligați să crească toate veniturile, pentru a permite astfel majorarea salariilor și investițiilor.
Comentarii recente