Prezentarea candidaților PSD Bistrița-Năsăud la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 a avut loc vineri, în prezența jurnaliștilor. 

Întâlnirea a fost una „simplă, fără fast”, după cum a descris-o președintele PSD BN Emil Radu Moldovan, dar în care s-a spus explicit care este obiectivul pesediștilor: „susținerea unui Guvern social-democrat competent și care înțelege nevoie de a avea o dezvoltarea reală a României; o dezvoltare bazată pe fapte și nu pe vorbe!”.

La eveniment au mai participat și președintele executiv al PSD BN Nicolae Moldovan, secretarul executiv al PSD BN Romeo Florian, primarul Bistriței Ovidiu Crețu, precum și viceprimarul Bistriței Cristian Niculae.

„Am mare încredere în colegii mei și știu că odată ajunși în Parlamentul României nu îi vor dezamăgi pe oamenii din județul nostru!”, este mesajul pe care Emil Radu Moldovan l-a transmis la prezentarea candidaților.

Iată lista completă a pesediștilor bistrițeni care vor să prindă un loc în Parlmentul României: Camera Deputaților
1.Adriana Doina Pană (Profesor),Deputat;
2.Vasile Daniel Suciu (Politolog), Deputat;
3.Alexandru Pugna (Teolog), Vicepreședintele Consiliului Județean;
4.Ana Gabriela Burduhos (Medic stomatolog), secretar al Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor Dentiști din România;
5.Daniel Mihai Cotul (Informatician), Administrator companie IT;
6.Nedelea Liana (Profesor învățământ primar);
7.Petru Traian Pavel (Inginer agronom), Administrator Întreprindere Individuală;

Pentru Senat
1. Ioan Deneș (Profesor), Senator;
2. Claudiu Ioan Grigore (Economist), Unit Manager companie asigurări;
3. Gabriela Onu (Profesor);
4. Ciprian Oprea Ceclan (Inginer), Manager companie privată.