„Astona Caffe” se numește cea mai nouă cafenea din Beclean, care se va deschide chiar sâmbătă, 28 aprilie.
Proprietarii cafenelei le promit viitorilor clienți o altfel de experiență a gustului bun de cafea, de la arome puternice de cafea arabică, la specialități cu siropuri de vanilie, caramel sau alune.
„Ne dorim foarte mult să le oferim tuturor clienților noștri locul ideal în care să se destindă la o poveste savurându-și cafeaua preferată, într-un ambient relaxant. De asemenea, vor putea viziona și meciuri de fotbal sau de tenis pe un ecran mare în cazul în care își doresc asta. Noi suntem aici cu tot sufletul pentru ei”, au transmis proprietarii Astona Caffe pentru Știri din Beclean.
Mai mult, primilor clienți de sâmbătă le va fi oferită o cafea din partea casei, în semn de bun venit.
„Toți cei care ne vor călca pragul până la ora 13.00 vor primi cu mare drag o cafea din partea casei”, au mai adăugat proprietarii.
În meniu, pe lângă cafea din toate sortimentele, se mai regăsesc și sucuri sau băuturi alcoolice.
Astona Caffe se află pe strada Morii, între Banca Transilvania și Casa Albă.
Programul o sa fie de luni până vineri de la 7.30 la 24.00, sâmbăta de la 9.00 la ora 2.00 dimineața, iar duminica de la 11.00 până la miezul nopții.
Comentarii recente