O casă bine aerisită este o casă sănătoasă pentru cei care locuiesc în ea”, asta spun la unison toți specialiștii în sănătate, printre care și medici de renume. Mulți par să ignore însă acest sfat, mai ales iarna, atunci când temperatura de afară este la limita înghețului și preferă să nu deschidă fereastra de frica frigului sau a „curentului”. 

Ce nu știu aceste persoane este faptul că neaerisitul casei în mod frecvent, chiar zilnic, atrage după sine mai multe probleme de sănătate decât și-ar putea imagina.

În primul rând, căldura din interiorul locuinței usucă excesiv mucoasele aparatului respirator, iar așa apar microfisuri de care profită alergenii și micro-organismele.

De ce nu e bine să țineți geamurile închise mult timp

Specialiștii susțin că o casă în care geamurile stau închise mai tot timpul reprezintă cel mai bolnav micro-climat pentru specia umană.

„În acest sezon, în astfel de medii circulă mai mult de 40 de adeno-virusuri. Adică microorganismele care produc cel mai frecvent virozele respiratorii. Acestora…le place căldura. O răceală suportată oferă imunitate doar pentru un singur tip de virus”, explică Dr. Oana Cuzino la Știrile Pro Tv.

„Deci din 5 în cinci zile poți să faci o nouă infecție pentru că nu faci imunitate decât pe un serotip, un singur tip. Prima măsură prin care limitați aceste infectari este, la propriu, în …aer”, mai adaugă prof. dr. Coriolan Ulmeanu, șef secție pediatrie.

În plus, mai spun medicii, în mediul natural, virusurile cu transmitere respiratorie au tendința să se disperseze și, de aceea, chiar dacă sunteți răciți este absolut vital să ieși în aer liber.

Expunerea la frig este recomandată la orice vîrstă și inclusiv în cazul copiilor, chiar dacă le curge nasul. De asemenea, deschideți geamurile locuinței cît mai mult pentru că doar așa limitați, de fapt, raspândinrea infecțiilor, nu prin căldură păstrată cu grjiă.

Ce efecte produc un geam din PVC și o casă cu încălzire contralizată, pentru sănătate

Geamul cu PVC, adică plasticul, plus încălzirea centralizată au un singur efect asupra mucoaselor aparatului repirator: le usucă dramatic. Odata uscate, acestea se fisureaza, iar virusurile pătrund direct în sânge.

„De aceea e bine să consumăm multe lichide și în sezonul rece și în sezonul cald, pentru a hidrata această mucoasă din interior”, susține Dr. Brândușa Petrutescu, medic specialist alergolog.

Apa băută în cantități mari este un mijloc eficient prin care va apărați de… răceli pe timpul iernii. E adevărat, aveți la dispoziție umidificatoare, dar acestea nu hidratează mucoasele respiratorii. În plus, favorizează înmulțirea acarienilor din praful de casă și a mucegaiurilor, care există oricum în spații închise.

De aceea, atât pentru reducerea infecțiilor virale cât și pentru reducerea riscului de alergii la acarieni și mucegaiuri aveți nevoie de dezumidificatoare. Aparate care trag apă din aer. Gândiți-va doar că locuințele cu ferestre termopan favorizează condensul.

În rest, deschideți geamul fără frică, chiar dacă afară temperatura este scăzută, sub limita înghețului, se mai subliniază pe ȘtirileProTv.ro.