Un șofer din județul Iași s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de către polițiștii beclenari conducând băut la volan.

Bărbatul a fost oprit în trafic, sâmbătă, la un control de rutină.

“La data de 6 octombrie a.c., polițiștii l-au depistat și oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, de 42 de ani, din Cozmești, județul Iași, care conducea un autoturism, pe DN 17, prin localitatea Coldău, deși se afla subo influența băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se precizează într-un comunicat al IPJ BN remis redacției Știri din Beclean. 

Acum cercetările continuă de către polițiștii din Beclean, fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.