StartUpAir, la Beclean. Vrei să-ți transformi pasiunea într-o afacere? Dacă ai răspuns cu „da”, atunci înseamnă că ai toate șansele să fii tu cel care va primi o finanțare de 33.000 de mii de euro, bani europeni nerambursabili, destinați realizării afacerii tale.
Specialiști din mai multe domenii vor fi la dispoziția candidaților care aleg să se formeze profesional ca antreprenor la Beclean și care la sfârșitul cursului vor realiza un plan de afaceri cu ajutorul căruia ar putea obține cei 33.000 de euro.
Doamna Monica Mureșan, secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie BN, totodată responsabilul cu implementarea proiectului StartupAir în județul nostru s-a aflat luni la Beclean pentru a le explica celor interesați de oportunitatea accesării acestor bani europeni. Proiectul durează 36 de luni de zile și reprezintă o ocazie potrivită pentru toți cei care își doresc să pornească o afacere, însă au nevoie de un ajutor financiar.
La eveniment au participat directorul Colegiului Național „Petru Rareș” Mircea Cristian Nicula, precum și profesori, tineri antreprenori care doresc o afacere în alt domeniu sau beclenari interesați de accesarea fondurilor europene.
Cu toții au fost curioși să afle cum se pot obține cei 33.000 de euro și care sunt toate condițiile pe care trebuie să le îndeplinească până la elaborarea unui plan de afaceri. Condiția esențială, conform recomandarilor doamnei Mureșan, este dorința candidaților de a realiza o afacere viabilă și de succes într-un domeniu care să îi reprezinte.
De menționat faptul că în total, în toată regiunea Nord-Vest vor fi alese 60 de proiecte de 33.000 de euro, iar din județul nostru vor fi minim două, maxim 20.
Abia la absolvirea cursului de antreprenoriat candidații vor depune propriul plan de afaceri pentru obținerea fondurilor europene, iar dacă va fi câștigător, candidatul va primi 75% din valoarea proiectului, adică în jur de 24.000 de euro. Condiția necesară primirii și restului de bani până la 33.000 de euro este ca afacerea să fie profotabilă, iar în primul an de zile să producă în jur de 8.000 de euro.
Mai multe detalii puteți afla de pe site-ul StartupAir.ro, unde se pot inscrie candidatii.
Comentarii recente