#EXCLUSIV #incidentferoviar

#actualizare – ora 13.00

Pasagerii au așteptat aproape două ore ca să fie preluați de un alt tren către destinație. Din spusele acestora, în jurul orei 10.40 a venit alt tren după ei și au putut pleca mai departe spre direcția Cluj-Napoca.

„Sincer, dormeam când s-a petrecut incidentul, a simțit o zdruncinătura destul de puternica, a mai mers vreo 200 m și s-a oprit, pe pod. De aici, agitație, câțiva călători nervoși, dar într-un final am ajuns sănătoși la destinație, la Cluj-Napoca”, a explicat pentru www.stiridinbeclean.ro o pasageră.

Iată ce au spus reprezentanții IPJ despre incident:

„La calea ferată din intersecția de la ieșire din Beclean spre Măluț o autoutilitară de salubritate a acroșat accidental un fir de contact în timp ce traversa o trecere la cale ferată, remorca fiind-i ridicată. Polițiștii de la rutieră Beclean au intervenit imediat pentru dirijarea circulației în zonă pe câte un fir de mers, până s-a remediat problema. Polițiștii de la transporturi fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii acestui incident”, a precizat pentru Știri din Beclean agentul principal de poliție Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.


#actualizare – Ora 09.30

S-a dat drumul circulației foarte rapid în zona incidentului de la calea ferată, după nici 30 de minute.

Echipa de la Electrica a remediat problema și s-a asigurat că nu există niciun pericol pentru participanții la trafic.

Trenul de asemenea a putut să-și reia drumul mai departe.

#stireainitiala:

Trafic blocat la trecerea de cale ferată de la ieșire din Beclean spre Măluț!

O autobasculantă ar fi rupt mai multe fire de electricitate după ce a traversat calea ferată cu remorca ridicată, din cauză că i-a explodat un cauciuc, iar sistemul de rabatare i s-ar fi activat.

Totul s-a petrecut în jurul orei 9.00.

Din nefericire, imediat după incident un tren a surprins firele de electricitate căzute pe șine, iar mecanicul locomotivei a reușit să oprească trenul chiar acolo.

La ora transmiterii acestei știri (ora 09.10) s-a format deja o coloană lungă de mașini atât din direcția Măluț, cât și dinspre Beclean.

O echipă de la Electrica este la fața locului pentru remedierea problemei. De asemenea și oamenii legii s-au deplasat la locul incidentului pentru a vedea cum s-a petrecut totul.

Din informațiile martorilor, șoferul autobasculantei nu a traversat pe roșu și a reușit să traverseze calea ferată după ce roțile s-au defectat. Trenul a sosit la scurt timp după asta.

Mai multe fotografii regăsiți în grupul de Facebook Știri din Beclean.

#revenimcudetalii #stiridinbeclean