#Actualizare Misiunea de distrugerea a celor trei bombe de aviație s-a încheiat cu succes, în condiții de siguranță.
Imagini cu momentul exploziilor controlate, aici.
Trei bombe de aviație cântărind câte 50 de kilograme fiecare au fost descoperite miercuri la podul CFR de la Coldău, unde în această perioadă se fac lucrări de consolidare.
O echipă mixtă formată din specialiști în domeniul pirotehniei coordonată de un colonel din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, alături de polițiști și jandarmi de la Beclean și Bistrița se află la fața locului pentru securizarea zonei și distrugerea bombelor în condiții de siguranță.
“La piciorul unui pod de cale ferată, peste râul Someșul Mare, au fost descoperite 3 bombe de aviație, de aproximativ 50kg fiecare.
În momentul de fața, echipa pirotehnica a ISU BN lucrează pentru cercetarea zonei în vederea identificarii altor posibile elemente de muniție.
Acestea vor fi distruse in apropierea locului unde au fost gasite. Misiunea va fi coordonata Col. Ușurelu Ștefan (sef serviciu de specialitate din cadrul IGSU).
De asemenea, misiunea va fi sprijinită de ofițerul specialist pirotehnist din cadrul ISU Horea al județului Mures.
Din momentul identificării elementelor de muniție, toate lucrările la podul CFR au fost oprite, fiind solicitat sprijin de specialitate prin numărul unic de urgență 112.
Pentru siguranta participantilor la traficul feroviar, in momentul în care bombele de aviație vor fi ridicate de către specialiștii pirotehnisti, circulația feroviară va fi oprită.
Echipaje de jandarmi și politie de la nivelul IJJ BN, respectiv IPJ BN vor asigura măsurile specifice de izolare a zonei / protecția populației.
Populația localității Branistea a fost informată de către autoritățile publice locale despre faptul că distrugerea elementelor va avea loc pe raza localității”, au transmis reprezentanții ISU BN la ora 13.45.
Misiunea este în dinamică. Revenim cu informații.
Muniția, care datează cel mai probabil din timpul unui război mondial, a fost depistată miercuri dimineața, în jurul orei 9.40.
Imediat, centrul InfoTrafic a anunțat sistarea temporară a circulației feroviare dintre Beclean și Coldău.
Vă redăm mai jos știrea inițială cu actualizări.
#actualizare Ora 11:30 ⤵️
“Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Bistriţa-Năsăud, circulaţia feroviară pe magistrala 400 a revenit la normal. Începând cu ora 10.20, aceasta fusese întreruptă între staţiile CF Beclean pe Someş şi Coldău, la kilometrul feroviar 20+864 de metri.”
https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic/judetul-bistrita-nasaud-trafic-feroviar-reluat-pe-magistrala-4001565771688
Știrea inițială:
Traficul feroviar este blocat între Beclean și Coldău!
“Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că începând cu ora 10.20, autorităţile au luat măsura închiderii circulaţiei feroviare pe magistrala 400, între staţiile CF Beclean pe Someş şi Coldău, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce la piciorul podului peste râul Someş (kilometrul feroviar 20+864 de metri) au fost descoperite – în timpul unor lucrări de întreţinere – mai multe proiectile neexplodate. Zona a fost asigurată. Pirotehniştii ISU acţionează la faţa locului”, informează Politia Romana
➡️ https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic/judetul-bistrita-nasaud-trafic-feroviar-intrerupt-pe-magistrala-4001565771640
Comentarii recente