Un elev din orașul Beclean a reușit să obțină media 10 la Evaluarea Națională. Este vorba despre Bogdan Szasz, elev al Școlii Generale „Grigore Silași” Beclean.

Potrivit unor statistici comunicate vineri de către Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud, doar doi elevi din județ au reușit să ia 10: unul din Beclean și altul din Maieru.

La nivel județean, procentul de promovare este de 76%. Rezulatatele au fost afișate la avizierele școlilor și au fost publicate pe internet la adresa evaluare.edu.ro

Rezultatele obţinute la nivel judeţean de către absolvenţii claselor a VIII-a arată că un procent de 11,30% dintre elevi au obținut medii peste 9 la Evaluarea Națională. De remarcat faptul că prezenţa elevilor la examenul de Evaluare Naţională a fost 97,93% în județul Bistrița-Năsăud.

Iată statistica promovării pe note, potrivit ISJ BN:

– 23,67% note sub 5,00;

– 17,76% între 5 şi 5,99;

– 15,83% între 6 şi 6,99;

– 15,61% între 7 şi 7,99;

– 15,83% între 8 şi 8,99;

– 11,3% note peste 9,00.

Elevii nemulţumiţi de note pot depune contestaţii la centrele de examen chiar vineri, între orele 16.00 și 20.00.