Compania Vitalia nu mai colectează începând cu data de 23 august deșeurile locuitorilor județului Bistrița-Năsăud din cauza faptului că nu mai are licenţă de la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) şi riscă amenzi de 50.000 de lei pe zi atât de la ANRSC, cât și de la Garda de Mediu.

Ce se întâmplă cu gunoaiele între timp? Ei bine, autoritățile județene au instaurat „situație de urgență”, iar fiecare Primărie trebuie să găsească soluții potrivite pentru colectarea deșeurilor populației, până la rezolvarea problemei.

Cine se va ocupa de ridicarea deșeurilor la Beclean?

Dacă la Bistrița, de exemplu, municipalitatea a făcut un apel disperat către cetățeni cerându-le să nu „producă” multe gunoaie în această perioadă „de criză”, în lipsa unei firme care să le poată colecta, la Beclean lucrurile stau cu totul altfel.

Beclenarii pot sta liniștiți din acest punct de vedere deoarece Direcția de Gospodărire Comunală va prelua temporar sarcina salubrizării în oraș, deja muncitorii angajați de Primărie începând să colecteze deșeurile după programul devenit deja „tradiție”.

Consilierii locali reuniți marți în ședința ordinară au decis, în unanimitate, să pună salubrizarea în sarcina Direcției de Gospodărire Comunală Beclean, care s-a mai ocupat și în trecut de acest serviciu. În plus, vă amintim faptul că tot muncitorii Direcției de Gospodărire erau cei care curățau de multe ori în jurul containerelor de care Vitalia le lăsa pline de mizerie. (FOTO).

Situația de urgență la Beclean este sub control, nu ne sperie această problemă. Vom da dovada că ne descurcăm foarte bine, iar orașul va fi unul curat”, a menționat primarul Nicolae Moldovan în timpul ședinței de marți a Consiliului Local.

Pentru a funcționa așa cum trebuie serviciul de salubrizare în continuare, Primăria Beclean a luat câteva măsuri. Se vor suplimenta cotele de motorină în favoarea Direcției de Gospodărire Comunală pentru a putea utiliza toate mașinile de care dispun pentru colectare și se vor acorda bani pentru service-ul unor utilaje care au fost lăsate pe dreapta în timp ce Vitalia funcționa în oraș și care acum au nevoie de mici reparații.

Vă amintim faptul că Vitalia nu mai are licenţă să ridice gunoaiele din Bistriţa-Năsăud şi a denunţat unilateral contractul cu ADI Deşeuri, iar prefectul judeţului, Ovidiu Frenţ, a decretat, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, „situaţie de urgenţă cu risc biologic”după cum scrie aici Timp Online.