Zilele Becleanului 2018 se vor desfășura anul acesta în perioada 6-7-8 iulie 2018, în locul devenit deja traditional pentru eveniment, în Piața Mare a orașului. 

Potrivit unui comunicat al Primăriei Beclean, Mira, Julia Jianu (ex trupa Sexy), Alb&Negru, Alexandra Ungureanu&Crush, DJ Project, vor fi câțiva dintre artiștii contractați deja pentru eveniment în serile de concerte.
Pe langa aceștia, va fi prezentă și trupa Carla’s Dreams, una dintre cele mai în vogă la ora actuală în România.
„Programul complet al concertelor si recitalurilor muzicale al Zilelor Orasului Beclean va fi definitivat in perioada urmatoare, astfel ca si in acest an nume mari ale scenei muzicale romanesti vor entuziasma si bucura spectatorii care in cele trei zile de sarbatoare ale Becleanului vor fi in Piata Mare a orasului”, se arată în comunicatul citat.
Aceeași sursă menționează că editia din acest an a Zilelor Becleanului se va desfasura sub egida sarbatoririi Centenarului Marii Uniri.
De asemenea, ansambluri folclorice si interpreti de muzica populara vor incanta publicul, in deschiderea fiecarei seri de spectacole, in toate cele trei zile ale evenimentului.

Vă amintim că beclenarii au fost invitați în grupul de Facebook Stiri din Beclean să-și spună părerea cu privire la artiști favoriți pentru Zilele Becleanului 2018, iar opinia lor va fi luată în calcul la stabilirea programului final. Carla’s Dreams ocupă locul doi în topul beclenarilor, pe primul fiind trupa BUG Mafia.

Din program vor mai fi manifestari culturale, sportive, artistice. Spectacole de folclor si concerte cu artisti si formatii de top.
Anul acesta se împlinesc 783 de ani de la prima atestare documentara a Becleanului, iar ediția este cea cu numărul XVI.