Candidații PSD din Bistrița-Năsăud și-au depus miercuri în mod oficial candidatura pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie.

Senatorul Ioan Deneș, deputatul Doina Pană, deputatul Daniel Suciu, precum și vicepreședintele CJ Alexandru Pugna sunt doar câteva dintre numele propuse de PSD BN pentru alegerile parlamentare.

„Astăzi a fost o zi importantă pentru noi. Un nou început, atât pentru cei care au mai candidat, cât și pentru cei care se află pentru prima dată într-o asemenea ipostază. Dar nu noi suntem actorii principali. Nu noi candidații. Ci oamenii și așteptările lor. Și ce vor ei de la aleșii lor. Suntem optimiști dar responsabili și ne dorim să-i convingem că suntem o echipă unită, serioasă și din rândul lor. Aceasta este miza acestor alegeri, oamenii și nu candidații. Îndrăzniti să credeți în România și potențialul ei. Mult succes!”, a transmis deputatul Daniel Suciu pe pagina lui de Facebook.

Vă amintim, lista candidaților pentru Senatul României este deschisă de beclenarul Ioan Deneș, care dorește astfel să obțină cel de-al doilea mandat consecutiv de senator. Ioan Deneș a intrat în 2012 în Parlmentul României din partea PNL, el migrând în februarie 2014 la PSD, după destrămarea USL.

Pe lista celor care doresc să devină senatori PSD se află Ioan Claudiu Grigore și Ciprian Oprea Ceclan.

Pentru Camera Deputaților, lista PSD este deschisă de Doina Pană, urmată de Daniel Suciu, Alexandru Pugna, Ana Gabriela Burduhos, Daniel Mihai Cotul, Liana Nedelea și Petru Traian Pavel.

Pe de altă parte, liberalii bistrițeni au anunțat faptul că-și vor depune joi candidaturile la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Nr. 6 Bistrița-Năsăud.

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, iar campania electorală se va derula în perioada 11 noiembrie – 10 decembrie.