Un accident mortal s-a petrecut joi pe drumul național 17, în dreptul localității Uriu din județul Bistrița-Năsăud. Un băiat în vârstă de 16 ani și-a pierdut viața, după ce a fost lovit din plin de o mașină. 

Din primele informații, se pare că accidentul s-ar fi petrecut din vina băiatului, care ar fi traversat strada prin loc nepermis, în fugă și fără să se asigure.

„Un bărbat de 62 de ani din Negrilești, în timpul efectuării unei manevre de depășire, a surprins și accidentat un minor de 16 ani din Uriu, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis, în fugă și fără să se asigure. Din accident a rezultat decesul minorului”, a precizat agentul principal de poliție Mina Resteman, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, citat de Vocea Transilvaniei

Potrivit sursei citate, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a se stabili toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Sursa foto: dej24.ro